Arderea combustibililor fosili are ca rezultat atât producerea de emisii în mediu cât şi forme utile de energie. Unii dintre aceşti poluanţi gazoşi, între care dioxidul de carbon este majoritar, se acumulează în straturile superioare ale atmosferei. Aceste gaze se numesc gaze cu efect de seră deoarece chiar dacă permit luminii solare să patrundă prin atmosfera terestră, reflectă spre Pământ o parte din energia termică înapoi spre sol, conducând la încălzirea globală.

Astfel de schimbări de temperatură sunt inegale, unele ţări fiind expuse la schimbări mai mari decât altele. Când oamenii erau puţini ca număr erau capabili să migreze pentru a reduce influenţa schimbărilor de temperatură. Totuşi aceasta nu mai poate fi o opţiune în condiţiile în care populaţia Pământului a crescut enorm de la ultima glaciaţiune, cu 10.000 de ani în urmă. Schimbările de temperatură induc schimbări asociate în regimul ploilor; acestea, la rândul lor, au impact asupra vegetaţiei şi a vieţii animalelor. Dacă în trecut, procesul de schimbare a fost treptat şi de aceea ecosistemele au avut timp să se adapteze, creşterea fără precedent a poluării, determinată de utilizarea curentă a energiei, cauzează schimbări mult mai rapide.

Observaţiile asupra temperaturii globale din ultima sută de ani sau mai mult, indică faptul că această creştere a temperaturii globale cu 1o C poate fi asociată cu o creştere a concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă. Diferenţa faţă de creşterile de temperatură din trecutul planetei este că aceste schimbări sunt induse de activităţile umane într-un ritm mai rapid decât în perioadele de schimbări din trecut.

La prima Conferinţă la nivel de şefi de state şi guverne de la Rio de Janeiro în 1992, acest impact produs de om a fost recunoscut şi participanţii au fost de acord să semneze Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

"Ultimul obiectiv al acestei convenţii este stabilizarea concentraţiei de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care va preveni interferenţa antropogenică periculoasă cu sistemul climatic. Un astfel de nivel trebuie atins într-un interval de timp suficient pentru a da posibilitatea ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, să asigure lipsa ameninţărilor la adresa producţiei de hrană şi să permită dezvoltarea economică într-o manieră sustenabilă."

În continuare, la o întâlnire a părţilor de la Kyoto în 1997, s-a căzut de acord cu privire la începerea acţiunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Statele membre ale UE au întreprins deja acţiuni pentru îndeplinirea angajamentelor din cadrul tratatului de la Kyoto, de reducere a emisiilor de gaze cu efecte de seră cu (% până în 2012. Doar 2 state membre par a atinge în prezent această ţintă.

UE a fixat acum o limită superioară de creştere a temperaturii globale de 2 oC peste nivelul preindustrial în scopul prevenirii unor schimbări ireversibile ale climei cum ar fi topirea calotelor glaciare şi a permafrost-ului.

O creştere cu 0.7oC - 0.9 oC s-a produs deja, aşa cum demonstrează şi figura de mai jos, deci este necesară acţiunea fiecăruia ca această limită să nu fie depăşită.

UE a stabilit o nouă ţintă de reducere de 20% (sau 30% dacă un nou pst Kyoto protocol poate fi atins) cu reduceri viitoare de până la 60% sau mai mult, până în anul 2050.

Variaţia Temperaturii (oC) din 1860 (linia de plecare pentru epoca preindustrială)

Economia utilizării durabile a energiei

Alte informaţii